Stockholm – Orașul de pe Ape

În „Orașul de Ape” dogoarea verii este înlocuită de adieri blânde, răcoroase. Atmosfera relaxată, arhitectura specifică și vaporașele care traversează orașul fac din Stockholm una dintre cele mai atractive destinații pentru un city-break de vară.
Stockholm este un oraș situat pe 14 insule mari, într-un arhipelag vast, de aici și denumirea sa, „Orașul de pe Ape”. Aici, nu te vei simți niciodată departe de apă, iar mixul de cultură și natură reprezintă una dintre principalele atracții ale capitalei suedeze. Deși priveliștea orașului de pe ape este spectaculoasă, este o plăcere să îl explorezi la pas, în special orașul vechi, Gamla Stan, dar și Insula plină de verdeață, Djurgargen. Cu un trecut viking și un prezent cosmopolit, Stockholmul impresionează prin peisajul insular unic, arhitectura deosebită și gastronomia sofisticată. Vara este o perioadă potrivită pentru vizitarea acestui oraș, atât din perspectiva climei, cât și datorită evenimentelor organizate, care atrag numeroși turiști în fiecare an.
Noi vă propunem două variante de excursii: un city break de 4 zile, în perioada 31 august – 3 septembrie și un city-break prelungit, pentru a savura mai mult minunățiile capitalei suedeze, timp de 5 zile, în perioada 27 – 31 august.
Vom zbura din Budapesta direct la Stockholm și acolo ne vom începe explorarea cu o plimbare în zona PANORAMIC MONTELLUSVÄGEN pentru a admira clădirea PRIMĂRIEI aflată pe malul opus și pentru un picnic într-una dintre cele mai căutate zone de belvedere din oraș. Ne vom îndrepta apoi spre muzeul FOTOGRAFISKA, un loc unde te poți bucura în voie de artă fotografică, muzică și mâncare bună până seara târziu.
În cea de a doua zi vom descoperi Orașul vechi printr-o călătorie de neuitat cu autobuzul amfibie atât pe apă cât și pe uscat. Incursiunea în Stockholm-ul de altădată începe în orașul vechi (GAMLA STAN) aflat pe o mică insulă cu străduțe ușor în pantă pe care se află un amestec interesant de cafenele, prăvălii vechi de anticari, hoteluri cochete și vitrine sclipitoare care dau un farmec aparte și compun imaginea unui Stockholm romantic vechi, dar vibrant și viu deopotrivă. Catedrala orașului, STORKYRKAN și colorata piață STORGET, MUZEUL NOBEL ce comemorează munca lui Alfred Nobel și a altor sute de laureați ai premiului Nobel sunt doar câteva obiective de neratat. Vom pătrunde în istoria și „casa” familiei regale a Suediei, vizitând PALATUL REGAL (KUNGLIGA SLOTTET) ce datează din secolul al XVIII-lea. După această incursiune în istorie, vom lua prânzul în PIAȚA VECHE (HÖTORGSHALLEN) unde se pot servi specialități suedeze cu fructe de mare (melanders), dar și o ciorba de pește… aproape ca acasă. După prânz, ajungem în piața HÖTRGET unde se află clădirea albastră a filarmonicii (CONCERT HALL) emblematică pentru oraș deoarece aici are loc Gala de Decernare a Premiilor Nobel, precum și a premiului Polar pentru muzică. Opțional, vă propunem o călătorie de neuitat cu autobuzul amfibie (75 min.) ce ne va purta prin diferite zone ale Stockholm-ului, de la zona rezidențială (Södermalm) pe lângă insula parc Djurgarden, la zona Gärdet unde se află cele mai înalte clădiri din oraș. Apoi, autobuzul va intra „la apă” și vom trece pe lângă MUSEUL VASA și orașul vechi, surprinzând de pe apă imagini de neuitat. Seara se poate încheia cu o cină la un restaurant suspendat deasupra portului cu o priveliște panoramică asupra orașului vechi sau în GLOBEN SKYVIEW.


În ziua a treia, vom vizita Palatul Dröttningholm. Opțional, vă propunem o croazieră pe lacul MALAREN către insula LOVON, unde se află PALATUL DRÖTTNINGHOLM, reședința privată a familiei regale. Vom vizita acest palat impunător, monument UNESCO și grădinile sale idilice unde se află Teatrul Regal și Pavilionul Chinezesc. Experiența culinară suedeză poate fi desăvârșită explorând una dintre cele mai colorate piețe alimentare din oraș, ÖSTERMALMS SALUHALL, ce datează din 1880. Incursiunea în istoria acestui popor nordic va continua cu o vizită la MUZEUL MARITIM VASA unde este expusă o navă maritimă din secolul al XVII-lea, bijuterie a marinei regale suedeze cu toată istoria și poveștile ei. Lăsând în urmă istoria nordică, prezentul ne poartă în districtul DJURGÅRDEN unde se află cea mai înaltă clădire de televiziune din Scandinavia 152m (170m cu antena din vârf). KAKNÄSTORNET TELEVISION TOWER este prevăzut cu o platformă de unde se poate admira orașul vechi, clădirile noi și arhipelagul. Putem savura o cafea la etajul 28 al clădirii pentru a încheia într-un mod cât mai plăcut o zi încărcată, dar minunată.


Format din 24.000 de insule și formațiuni stâncoase, arhipelagul unde este amplasat orașul este cel mai larg arhipelag din Marea Baltică. El creează o lume lichidă ce poate fi descoperită parțial într-o croazieră de 3h (opțional) în care ghidul ne prezintă ce are mai bun acest arhipelag, pe care noi v-o recomandăm cu drag. Acostăm la chei și ne îndreptăm spre MUZEUL NAȚIONAL DE ARTĂ ȘI DESIGN (NATIONALMUSEUM). Vă invităm să vă bucurați de frumos împreună cu noi, admirând lucrări din perioada Evului Mediu până în prezent. Opțional, de la această experiență artistică în Muzeul Național puteți trece la o altă experiență culturală în MUZEUL SKANSEN. Aflat pe insula DJURGÅRDEN, în apropiere de muzeul Vasa, Skansen oferă o imagine de zi cu zi a locuitorilor din Suedia. Este primul muzeu în aer liber din lume, cu zoo, cu animale, ferme reconstituite și case din diverse regiuni ale Suediei prin care explorăm cinci secole de istorie a Suediei.


Indiferent de varianta aleasă ca număr de zile, noi suntem siguri că Stockholm va fi una dintre cele mai frumoase capitale vizitate. Programul complet și detaliile esxcursiilor le găsiți aici:
– Pentru city-break de 4 zile: https://www.ultramarintm.ro/oferta/stockholm
– Pentru city-break prelungit de 5 zile: https://www.ultramarintm.ro/oferta/stockholm-1

Written by Ultramarin

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply