Pe urmele lui Kusturica

În căutarea noastră neostoită de destinații noi, de locuri fascinante, am descoperit în ultima vreme un traseu pe care l-am transformat într-un city-break în care abia așteptăm să mergem împreună: Oplenac – Drvengrad – Sarajevo – Mostar, o incursiune în lumea lui Kusturica.

Excursia noastră începe cu o primă oprire la Oplenac, locul în care se găsește unul dintre cele mai mari și cunoscute mausolee din Serbia. Aici se odihnesc cei mai importanți regi și membri princiari ai dinastiei Karadjorgevici. Excursia continuă spre Mokra Gora, de unde la aproximativ 1 km se află celebrul Drvengrad – Satul lui Kusturica. Satul a fost construit din lemn de celebrul regizor sârb Emir Kusturica pentru fimul „Život je čudo” (în engleză, Life  is a Miracle).

În cea de a doua zi plecăm cu trenul Nostalgija pe linia Sargan Eight, Mokra Gora – Sargan Vitasi – Mokra Gora. Numele de Šargan Eight vine de la cifra 8 cu care seamănă linia ferată atunci când este văzută de sus. Din loc în loc, trenul opreşte pe lângă câteva platforme de observare de unde veţi putea admira peisaje idilice şi satele din valea de-a lungul căreia este construită calea ferată. Ajungem apoi la Sarajevo. În drum spre capitala Bosniei, vom avea ocazia să vedem „Un pod pe Drina”, la Vișegrad. O plimbare pietonală prin centrul vechi ne va conduce prin istoria Balcanilor – Moscheea Gazi Husrev Bay, Catedrala Romano-Catolică, biserica nouă și veche sârbă, dar și Templul Evreiesc, toate coexistând pașnic în același perimetru.

Așezat pe râul Nereteva, orașul Mostar are un aspect oriental, tipic turcesc, cu străzi înguste ca un labirint, un simbol al islamului ce a dominat Bosnia ani la rând. După ce a fost distrus în timpul războiului, orașul Mostar a renăscut din propria cenușă, iar acum a devenit un important centru administrativ și turistic. Aici se află vechiul pod, construit de otomani în 1566, acum un simbol al orașului, dar și Muslibegovica – cea mai veche casă musulmană din Balcani și băile publice ce datează din perioada austro-ungară.

Vă invităm așadar alături de noi din 5 septembrie într-un city-break special, de 4 zile, în care vom descoperi fascinanta lume care l-a inspirat pe regizorul sârb. Mai multe detalii găsiți aici: https://www.ultramarintm.ro/oferta/calatorie-in-tara-lui-kusturica

Written by Ultramarin

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply