Capitale Dunărene, o croazieră răcoroasă la mijloc de august

Cum ar fi ca, în plină vacanță de vară, să vă lăsați ușor să plutiți în voia valurilor Dunării, în timp ce de la la bordul unui vaporaș să admirați peisaje de poveste , iar ghidul să vă spună povstea locurilor pe lângă care treceți? O croazieră pe Dunăre în august cu vizite în cele mai importante capitale pe care le străbate fluviul albastru este ceea ce vă propunem timp de patru zile la mijlocul lunii.
Prima oprire (cu autocarul din Timișoara) va fi în frumoasa Viena, orașul imperial pe care abia așteptăm să îl revedem! Aici vom vizita Palatul Schonbrunn, mergând pe urmele poveștii de iubire dintre Împăratul Frantz Iosif și frumoasa sa soție, Împărăteasa Sissi, iar în cea de a doua zi vom face un tur de oraş, vom vizita palatul Hofburg – „tezaurul coroanei”, Domul Sf. Ştefan, Rathaus, Burgtheater, Biserica Votivă, Parlamentul, Opera, Muzeul de Arte, Muzeul de Ştiinţele Naturii, Statuia Mariei Thereza.
Ne vom urca apoi la bordul unui vapor care ne va duce, pe Dunăre, spre Bratislava. Ajunși aici, vom merge direct în orașul vechi, unde vom admira arhitectura unică a orașului. În cea de a treia zi, vom vizita castelul din Bratislava, iar apoi vom porni spre Budapesta, unde vom admira Cetatea Buda cu Biserica Mathias Rex, Bastionul Pescarilor, Statuia ecvestră a lui Ştefan I, Citadela; iar în Pesta – Parcul Orăşenesc, Piaţa Eroilor cu monumentul Milenium şi Muzeul de Arte Frumoase, Castelul Huniazilor, Parcul de distracții, Grădina ZOO, Basilica Sf. Ștefan.
Ne vom bucura apoi de o croazieră pe Dunăre, la bordul unui vaporaş, de unde vom admira panorama unică a oraşului datorită căreia Budapesta a fost înscrisă pe lista UNESCO a Patrimoniului Lumii. Pe malul drept, vom vedea Buda, deluroasă, încoronată de Cartierul Cetăţii şi de grandiosul Palat Regal, iar pe şesul aflat pe malul stâng al fluviului vom vedea Pesta, un amestec stilizat de vechi şi nou, din care se remarcă impozanta clădire a Parlamentului, o bijuterie arhitecturală în stil neogotic. Pe înserat, vom vedea orașul într-una din cele mai frumoase ipostaze ale sale: „Budapesta by Night”- o capitală superb luminată, iar pentru aceasta vom urca în cel mai înalt punct, Citadela sau, opțional, putem merge la «Festivalul Siget, Insula libertății».
Pentru a încheia într-o atmosferă veselă această călătorie, în cea de a patra zi vom merge la Complexul Comercial Campona – aici se poate servi masa la restaurante de tip fast-food, se va vizita Tropicarium unde, din 15 în 15 minute, se simulează o furtună tropicală cu tunete, fulgere şi ploaie, într-un mediu natural deosebit – plante ecuatoriale, crocodili, păsări exotice, maimuţe cu care te poţi juca, papagali uriaşi ce zboară liberi – totul într-o atmosferă deosebită. Tot aici, vom pătrunde într-o lume miraculoasă, lumea plantelor şi animalelor marine – Aquarium – plimbându-ne printre animalele subacvatice, rechini, peşti uriaşi, protejaţi de un tunel de sticlă.
Mai multe detalii despre această excursie specială, puteți găsi aici: https://www.ultramarintm.ro/oferta/capitale-dunarene?fbclid=IwAR1P0In3IIBbPwFMs6QQWozUlObMFYmGUnY5XRon5JgW74CH-mIJcdrNzKw

Written by Ultramarin

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply