Trento, frumusete cu orgoliu pe măsură

Duomo di Trento

Chiar dacă vremea nu a ţinut deloc cu noi, am pornit de dimineaţă spre întâlnirea cu Trento. Norii negri şi grei apăsau cu toată forţa lor crestele munţilor din jurul Lago di Garda, vrând parcă să ne întoarcă din drum. Pentru a ajunge la Trento, din Tignale trebuie să cobori la nivelul lacului, apoi să o iei la stânga către Riva di Garda. Pe cât de înspăimântătoare era vremea, pe atât de spectaculos este peisajul, cel puţin cât am putut vedea din el datorită norilor. Drumul şerpuieşte între munte şi lac, croindu-şi calea prin nenumărate tuneluri, pentru a ajunge, în final la Riva di Garda, localitatea care marchează capătul setentrional al lacului.

De aici, pentru câţiva kilometri, peisajul devine puţin mai apatic, până când drumul spre Trento întâlneşte primele văi ale Dolomiţilor. După vreo 80 de km, într-un peisaj alpin extrem de îmbietor, Trento îşi deschide porţile istorice pentru cei care vor să-l viziteze. Un oraş celebru, plin de un farmec aparte care este, probabil, rezultatul unei confluenţe îndelungate a culturilor italiene şi germanice în acest leagăn de istorie care leagă Italia de Austria.

Istoria oraşului Trento este cel puţin bimilenară, bazele sale fiind puse, cel mai probabil, de populaţiile băştinaşe de dinaintea apariţiei Imperiului Roman. Odată cu cucerirea romană, survenită în jurul secolului I î. Hr., Trento a devenit un oraş extrem de important în arhitectura imperială, căci era aşezat pe una intre puţinele căi de comunicaţie cu teritoriile de la nord de Alpi. În evul mediu timpuriu, oraşul a fost cucerit, rând pe rând de către goţi, longobarzi şi franci. La mijlocul evului mediu a devenit un oraş foarte important pentru Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană, astfel încât în 1027, împăratul Corrado al II-lea a creat instituţia episcopilor principi, care a rezistat timp de aproape 8 secole, până în 1803. Acest lucru însemna că episcopul oraşului Trento devenea, automat, şi principele regiunii. Prin această instituţie se dorea menţinerea unui climat de pace în acea regiune care să permită comerţul şi schimbul cultural între Italia şi ţările germanice. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Trento trece pentru o scurtă perioadă sub administraţia habsburgică, pentru a redeveni în 1919 teritoriu italian. După cel de al doilea război mondial, locuitorii regiunii Trento şi-au cerut insistent autonomia locală, pe care au şi dobândit-o în cele din urmă. În acest moment, Trento este capitala unei regiuni autonome, în conformitate cu statutul aprobat de către Parlamentul Italian. Autonomia locală nu este una strict economică, ci mult mai cuprinzătoare, regiunea având putere de legiferare şi putere executivă proprie. Desigur, există anumite aspecte care sunt reglementate din capitala Italiei. Locuitorii sunt foarte mulţumiţi cu acest statut, declarând că: “se pare că ştim să gestionăm foarte bine această autonomie”.

Din punct de vedere turistic, Trento este extrem de atrăgător. Ca înfăţişare aş îndrăzni să spun că este cel mai nemţesc dintre oraşele iatalieneşti. Străzi curate şi un aspect general extrem de îngrijit sunt două atuuri extrem de importante ale oraşului. Dincolo de bulevardele largi şi foarte circulate, există, în partea centrală, nenumărate străduţe cu case îngrijite, colorate în mod diferit, cu drumuri pavate. În general aceste străzi sunt foarte asemănătoare cu anumite zone pe care le-am văzut la Munchen. Orarul de deschiere al magazinelor din centru nu este, însă deloc nemţesc, ele fiind închise aproape în totalitate între orele 12:30-15:00, în bunul spirit italienesc.

Din punct de vedere cultural, Trento este expresia vie a unei simbioze culturale fertile între cultura italienească şi cea de sorginte germanică. De altfel, oraşul nu a avut o proprie Academie de Arte decât începând din secolul al XVIII-lea. Din aceste motive, în Trento se pot admira sculpturi, fântâni şi alte opere de artă care poartă semnătura unor artişti austrieci sau germani. De altfel, pictorul german Albrecht Durer a realizat un tablou cu Castello del Buonconsglio ca tematică.

Obiectivele ce nu trebuie ratate sunt, în opinia mea, două: Duomo di Trento şi Castello del Buonconsiglio.

Domul din Trento are o importanţă deosebită pentru lumea catolică, pentru că este locul unde s-au deschis lucrările Conciliului Din Trento (1545-1463) sub pontificatul lui Paul al III-lea, conciliu care marchează începutul contrareformei în Biserica Catolică. Pe locul unde se află astăzi domul a fost construită prima bazilică în secolul V. Ulterior, s-a construit actualul dom integrânf fosta bazilică în partea sa de subsol. Stilul arhitectonic este al domului este gotic cu influenţe romanice, dar acestea din urmă sunt mult mai puţin vizibile decât în cazul domului din Salo pe care l-am descris deja. Baldachinul care acoperă altarul central este realizat în stil baroc.

Una dintre capelele laterale cele mai importante este aşa-numita “Capella del Risorto”,  deasupra altarului aflându-se un crucifix imens cu Hristos având capul aplecat în faţă. Acest lucru a dat naştere unei legende conform căreia, decretele finale ale Conciliului din Trento ar fi fost promulgate de la acest altar, şi nu de la altarul principal, iar poziţia capului lui Hristos ar fi un semn că El însăşi încuviinţează promulgarea decretelor tridentine.

Castello del Buonconsiglio a fost edificat în secolul al XIII-lea fiind reşeinţa episcopilor principi despre care am vorbit deja. Fiecare nou episcop numit la Trento şi devenit, automat, principe, a dorit să-şi personalizeze reşedinţa, astfel încât castelul s-a aflat într-o continuă extindere şi metamorfoză. Partea cea mai veche a castelului de astăzi a fost construită în secolul al XIII-lea, după cum am spus. Apoi a fost construit un al corp independent de cel deja existent. În cele din urmă, Francesco Alberti a hotărât construirea unui corp de legătură între cele două corpuri independente existente, iar corpul nou contruit poartă numele de “aggiunta albertina” (adaosul albertin). Între timp, un episcop  principe de origine germană, pe numele său Hinterbach, era atât de fascinat de arhitectura veneţiană, încât a dorit să aducă o parte din Venezia la Trento, prin integrarea în corpul cel mai vechi a unei frumoase logii veneţiene, pe care o puteţi vedea şi în poză. Astăzi, castelul devenit muzeu şi unul intre obiectivele turistice cele mai atractive, datorită panoramei superbe ce poate fi contemplată din logia veneţiană.

Castellor del Buonconsiglio

Acesta este Trento văzut prin ochii grăbiţi ai unui turist de o zi. Trento pare a fi un oraş foarte conştient de personalitatea sa impunătoare, care a fost timp de mai multe secole leagănul unei convieţuiri culturale a două elemente atât de diferite la prima vedere: cel latin şi cel germanic.

Powered By DT Author Box

Written by Ultramarin

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply