Spre Londra, la cel unul dintre cele mai mari târguri de turism din lume

1247614_Image_1

În săptămâna care urmează, între 3 – 6 noiembrie 2014, Agenţia de turism Ultramarin participă la unul dintre cele mai importante târguri de turism ale lumii, ce se desfăşoară la Londra: World Travel Market (WTM), ajuns la cea de-a 35-a ediţie.

Să participi la un târg de turism internaţional este una dintre cele mai frumoase, dar şi solicitante experienţe atât pentru o agenţie de turism, cât şi pentru vizitatori. Ca să vă faceţi o idee despre amploarea acestui eveniment, vă spunem pe scurt că ediţia din acest an a WTM înseamnă 5000 de expozanţi din 183 de ţări, (cu 200 mai mult faţă de anul 2013), peste 3000 de reprezentanţi acreditaţi media şi aproximativ 100 de evenimente – toate acestea în doar patru zile de târg.

Agenţia de turism Ultramarin se va număra printre cele 60 de companii româneşti prezente în standul ţării noastre, dintre care 80% sunt agenţii de turism, 5% hoteluri, 15% asociaţii de promovare regionale şi judeţene, linii aeriene şi alte organizaţii ce oferă atracţii turistice.

Abia aşteptăm aşadar să ajungem la Londra! :) Dar până atunci, am aflat că standul României va fi amenajat într-o îmbinare de clasic şi modern, asemănătoare conceptului de anul trecut: va fi adusă o poartă maramureşeană şi ecrane imense de led-uri. Ca elemente de noutate, vor fi create spaţii de discuţii cu bănci de lemn (laviţe) şi mese joase acoperite cu ştergare cu motive tradiţionale româneşti.

Impresii de la târg, dar şi tendinţe noi în turism vă vom povesti în curând, într-o postare ulterioară. :)

Powered By DT Author Box

Written by Ultramarin

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply