Pe 19 mai mergem la Belgrad si luam 5 bloggeri cu noi

Belgrad by night

Pe măsură ce se apropie vara ne apropiem și de finalul perioadei în care principala noastră preocupare au fost city break-urile pentru a ne putea concentra pe vacanțele de vară. Dorim să punctăm, într-o oarecare măsură, această trecere și oare cum am putea face acest lucru mai bine decât printr-o excursie la Belgrad, minunata capitală a Serbiei.

Pentru că dorim să fie o excursie cum nu s-a mai făcut până acum am hotărât să nu mergem singuri la Belgrad, ci vom lua cu noi cinci bloggeri din Timișoara dornici să viziteze cea mai apropiată capitală de Timișoara. Așadar, Cristina, Richie, Ovi, Corina și Andreea ni se vor alătura în demersul nostru de descoperire a tainelor unui oraș cu o istorie atât de bogată și din câte am înțeles vor veni cu multă voie bună.

Vom porni la drum de dimineață, în jurul orei șase pentru a ajunge la Belgrad destul de repede încât să putem vizita cât mai multe obiective interesante, precum ar fi catedrala Sfântul Sava, Cetatea Belgradului, mausoleul lui Tito, orașul vechi, cartierul Skadarlia și multe altele. La Belgrad ne așteaptă deja un ghid local vorbitor de limba română și dornic să ne spună multe povești despre misterele ascunse ale orașului.

O asemenea excursie trebuie pregătită bine, drept pentru care în perioada următoare vom tot vorbi despre ea pe pagina noastră de Facebook și, evident, pe Twitter unde vom folosi un hashtag special pentru acest eveniment, și anume #labelgrad, pe care vă recomandăm să îl urmăriți.

 

Powered By DT Author Box

Written by Ultramarin

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply