De la Monaco la Marsilia: 5 experiențe de neratat pe Coasta de Azur

chateau-d-if

Coasta de Azur, una dintre cele mai frumoase destinații de vară continuă să vrăjească, an de an, turiștii, prin splendoarea peisajelor, marea azurie și atmosfera Belle-Epoque care plutește pe întreaga rivieră franceză.

Noi am vizitat pe îndelete zona și vă propunem 5 obiective de neratat pentru „o vacanță  ca în filme”:

  1. Palais du Prince, reședința familiei Grimaldi din Monaco. Construit în 1191 ca o fortăreață genoveză, palatul a fost bombardat și asediat de numeroase puteri străine, în timpul lungii și adesea dramaticei sale istorii. De la sfârșitul secolului XIII, a fost fortăreață și casă pentru familia Grimaldi, prima care l-a cucerit în 1297. Palatul este un amestec de stiluri arhitecturale, cu origini străvechi, indicate de lipsa simetriei. Astăzi, aici locuiește fiul și succesorul prințului Rainier,prințul Albert al II-lea. Camerele sunt deschise pentru public în timpul verii și din 1960 curtea palatului a fost folosită pentru concerte în aer liber date de către Orchestra Filarmonicii Monte-Carlo. monaco
  2. Cours Mirabeau din Aix-en-Provence, un celebru bulevard mărginit de copaci, construit pe locul fostelor metereze. Cu o lungime de 440 metri și larg de 42 metri, bulevardul este una dintre cele mai populare și pline de viață zone din regiune. De-o parte și de alta este străjuit de cafenele cochete, frecventate de-a lungul vremii de oameni de cultură celebri: Paul Cezanne, Emile Zola sau Albert Camus. aix-en-provence_1843497a
  3. Cannes – una dintre cele mai fascinante și frumoase localități din sudul Franței. Situată chiar pe malul Mării Mediterane, la 54 km de Monte Carlo, este una din cele mai renumite stațiuni balneoclimaterice și de turism de pe Coasta de Azur. La Cannes se organizează, începând cuanul 1946, Festivalul Internațional de Film. Aici vă puteți plimba pe Croisette, sau puteți vizita muzeul Castre (în incinta castelului medieval), bastionul Sainte Marguerite (sec. XI, locul întemnițării „Măștii de Fier”), mănăstirea Saint Honorat (sec. IV, situată pe insula cu același nume). cannes
  4. Bucătăria mediteraneană de foarte bună calitate. Fiind situată chiar pe malul mării, întreaga regiune este cunoscută pentru calitatea și savoarea fructelor de mare culese proaspete din apele albastre ale Mediteranei. Uleiul de măsline, condimentele provensale, legumele savuroase și obligatoriu trufele de o calitate deosebită sunt preparate de bucătari renumiți în restaurantele de pe Coasta de Azur. trufe
  5. Chateau d’If. Fortăreața – închisoare situată în largul apelor orașului Marsilia a ținut captive de-a lungul timpului o serie de personaje celebre victime ale persecuției religioase, anti-regaliști sau revoluționari, inspirându-l chiar și pe Alexandre Dumas tatăl pentru cartea sa Contele de Monte Cristo.  chateau-d-if

Este greu să faci un top al celor mai frumoase obiective de pe Coasta de Azur, pentru că întreaga regiune este o bijuterie și fiecare experiență este memorabilă. Nu ne-am propus nicio clasificare, doar câteva sugestii de neratat când ajungeți în zonă. Ce experiențe sau locuri minunate ați găsit în sudul Franței, vă invităm să ni le împărtășiți mai jos  :)

Powered By DT Author Box

Written by Ultramarin

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply