Craciunul, o calatorie spre noi insine

Christmas-Tree-Fireplace-1024-127315

Crăciunul este una dintre cele mai frumoase sărbători ale creștinătății, atât datorită tradițiilor românești extrem de frumoase, dar și datorită substratului spiritual al sărbătorii. Nașterea Domnului este o sărbătoare și un eveniment ce stă sub semnul călătoriei.

În primul rând, Biblia ne vorbește despre călătoria Mariei și a lui Iosif de la Nazaret la Betleem, călătorie impusă de uzanțele vremurilor respective. În acea perioadă în întregul Imperiu Roman se desfășura un recensământ, iar locuitorii din Iudeea trebuiau să se îndrepte fiecare spre locul său de naștere. Distanța între Nazaret și Betleem este de aproximativ 170 km și o diferență de nivel de aproximativ 200 m. În acele vremuri, acest drum se parcurgea în aproximativ 5 zile. Prin urmare, avem de a face cu o călătorie în cel mai deplin sens al cuvântului și nu lipsită de pericole.

Avem apoi călătoria magilor de la Răsărit care, aflând vestea Nașterii Domnului, au pornit către Betleem din țările lor. Aici avem de a face cu o călătorie mult mai lungă și mult mai periculoasă, dar care s-a terminat în cele din urmă cu bine. Cei trei magi i-au adus daruri pruncului născut: aur, smirnă și tămâie.

Trecând la un nivel simbolic, Crăciunul este o sărbătoare a nașterii. Nașterea este, în sine, punctul de plecare al unei călătorii terestre prin viață. În timpuri străvechi, până în Evul Mediu, tinerii erau trimiși mai mulți ani în călătorie pentru a dobândi experiență de viață, iar acest lucru ne arată, fără echivoc, valoare inestimabilă a călătoriei.

Nu în ultimul rând, Crăciunul este celebrarea unei călătorii spre noi înșine pentru a redescoperi, în ungherele uitate ale sufletului nostru, virtuțile pe care peste an tindem să le uităm: bunătatea, simplitatea, răbdarea, dragostea s.a.m.d. Fără această călătorie interioară pe care trebuie să o facem cu toții, Crăciunul nu mai are nicio valoare, chiar dacă ne dăm de ceasul morții să împodobim brazi și să umplem mesele cu bucate pe care, până la urmă, nici nu apucăm să le mâncăm.

În ajunul sfintei sărbători de Crăciun, agenția de turism Ultramarin vă îndeamnă să nu uitați de călătoria interioară care dă valoare acestei sărbători și vă urează sărbători binecuvântate, pline de belșug și bunătate sufletească, pline de liniște odihnitoare, pline de tihnă și fericire alături de cei dragi. După cum am arătat deja, este important să nu uităm că sărbătoarea Crăciunului stă sub semnul călătoriilor spirituale. De celelalte călătorii ne vom ocupa noi începând de la anul, cu aceeași abnegație cu care ne-am ocupat și până acum.

Crăciun fericit!

Powered By DT Author Box

Written by Ultramarin

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply