Baile Herculane, sau cum istoria ne depaseste

P1010588

Am fost prima dată la Herculane pe când aveam 10, 11 ani și de atunci cred că am vizitat acel loc de cel puțin 30 de ori. Este fascinant cum peisajul pitoresc își dă mâna cu istoria timpurie pentru a da naștere unei așezări pe care, din păcate, nu o știm prețui. Încă de la prima sa incursiune în Dacia, împăratul Traian a pus bazele acestei stațiuni balneare la care romanii au venit, mai apoi, ca la un loc miraculos pentru a se vindeca de cele mai felurite boli. Statuia lui Hercules patronează și astăzi centrul vechi al orașului, ca un titan care duce în spate un spirit și o tradiție pe care manelismul și țigănia l-au uitat demult.

Dar adevăratele comori ale orașului au fost edificate în timpul dominației austro-ungare, atunci când stațiunea a fost practic reconstruită din temelii, desenată în mod măiastru de către cei mai buni arhitecți. Au rezultat adevărate capodopere în stilul barocului austriac. Din păcate, ceea ce ne-au construit austriecii noi nu știm să păstrăm, pentru că nenumărate astfel de capodopere zac astăzi în paragină și sunt privite cu o inconștientă nepăsare de către numeroșii turiști care vin la Herculane doar pentru mici și bere. Locurile unde adineauri se odihnea împăratul Franz Josef sunt astăzi împânzit de buruieni, iar pânzele de paianjăn par a face din faimoasa vilă o epavă uitată de timpuri. Dar dincolo de toate, frumusețea rămâne, iar Herculane este un oraș cu atât mai special cu cât frumusețea sa este ascunsă ochiului superficial.

Dincolo de istoria bogată, orașul este situatpe o vale pitorească, Valea Cernei, șerpuind printre versanții stncoși ca o viperă în căutarea unei stânci fierbinți. Pereții stâncoși din împrejurimi sunt paradisul alpiniștilor care vin aici să antreneze pentru marile aventuri. Prin urmare, Herculane este și începutul marilor cuceriri.

Ghearele timpului au brăzdat pereții stâncoși cu măiestrie, lăsând totodată locuri de popas pentru haiducii din vremurile trecute. În Grota Haiducilor se mai simte încă mirosul focului mocnit și aromă de mâncare haiducească. Dacă-ți lipești urechea de stâncă poți auzi nechezatul obosit al cailor istoviți și copitele lor fierbinți pregătindu-se de o nouă incursiune în necunoscut. Puțin mai sus pe munte, Grota cu Aburi, o veritabilă călătorie spre măruntaiele pământului și nu mă mir ca Jules Verne să fi trecut pe aici când a scris ”O călătorie spre centrul pământului”. Printr-o crăpătură măricică din inima grotei ies aburi. Dacă-ți apleci urechea poți auzi pământul gemând (si de data aceasta nu e o figură de stil). Că o fi magma impacientată sau apa termală, nu știu, dar locul este minunat, pentru că ne învață cât de mici suntem noi în comparație cu tainele lumii.

La câțiva pași de Grota cu Aburi se află un vechi post de pază al grănicerilor austro-ungari. Un foișor de lemn, lucrat simplu, dar din care se poate vedea o panoramă inefabilă. Un alt prilej de întoarcere în timp chiar pe creasta unui munte. Ce poate fi mai frumos de atât?

Dincolo de Băile Herculane, șerpuiește în voie valea Cernei, linia de demarcație între Carpații Meridionali și Carpații Occidentali. Poate din acest motiv, munții din zona Băilor Herculane îmbină armonios grandoarea Meridionalilor și pitorescul Apusenilor, într-o sinteză unică prin frumusețea ei. Valea Cernei a fost mereu un hotar, atât natural cât și politic. Pracitc aici s-a aflat linia de demarcație între lumea civilizată și cea mai puțin civilizată. Din cauză că nu am știut să păstrăm ceea ce alții au construit, Băile Herculane este exemplul grăitor al unui loc a cărui încărcătură istorică ne depășește din toate punctele de vedere!

Powered By DT Author Box

Written by Ultramarin

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply