Andaluzia, tara flamenco -ului

dans-flamenco

Arta flamenco își are rădăcinile în cultura spaniolă, mai precis în cultura andaluză și trece printr-un proces de geneză ce începe în negura uitată a secolelor și se încheie în jurul anilor 1850 prin contribuția lui Silverio Franconetti, considerat de unii muzicologi drept creatorul genului Flamenco. În viziunea acestuia, putem vorbi despre flamenco doar odată cu depășirea antinomiilor create de conlocuirea unor culturi aparent opuse. Pentru a înțelege mai bine acest lucru sunt necesare câteva cuvinte despre regiunea Andaluzia.

Andaluzia este regiunea din sudul Spaniei, care-și ia numele de la popoarele vandale, ajunse aici începând cu sec. IV d. Hr . Cadice fondat în 1200 î. Hr și Tarsul, port bogat în amintiri biblice, sunt locurile în care se naște poezia magică a cântecelor, ritmurilor și a dansurilor flamenco. Popoarele care se așează în Andaluzia si care participă cultural, în mod direct sau indirect, la apariția acestui gen sunt: fenicienii (sec XIV î. Hr), celții (sec X î. Hr), grecii (sec X. î Hr), romanii (sec II î. Hr.), evreii (sec I d. Hr), vandalii (sec IV. d Hr), arabii (sec VII. d Hr), gitanii (rromii din Spania – sec XIV d. Hr) și latino-americanii (sec XVI). Dintre aceste popoare, contribuția definitorie pentru nașterea flamenco a fost adusă de arabi și gitani.

Cuvântul flamenco derivă probabil din arăbescul „felag mengu”, care înseamnă ”țăran nomad”, făcând referire la țigani și probabil și la mauri. De-a lungul timpului s-au cristalizat mai multe ramuri, în special soleá, din cartierul Triana din Sevilla, buleria din Jerez de la Frontera și cantes festeros (cântece de petrecere) din Cádiz. Aceste trei orașe au fost locul primelor școli de flamenco din Spania. Stilurile diferite (palos) au un ciclu comun de 12 măsuri, asemenea blues-ului, dar se diferențiază prin tonalitate și progresie armonică.

Oricare ar fi originea acestui cuvânt plin de semnificații, după unii pasionați, flamenco reprezintă un însuși “stil de viață, poate chiar viața înseși”. Este o armonie între ținută (dejado), ritm (compas) și singurătate (soledad), care dau naștere unei arte pline de sensuri și de viață. Ca și bluess-ul sau Jazzul, care la origine erau exclusiv în patrimoniul afro-americanilor și care azi sunt expresia artiștilor din întreaga lume, și Flamenco reprezintă mărturia universalității artei. Indiferent de variațiunile sale, scopul flamenco este să atingă duende, o comunicare intensă și interactivă cu publicul, care participă prin strigăte de apreciere. Ca o tradiție nescrisă, se consideră că pierderea, jalea sau nedreptatea sunt mult mai importante decât claritatea tonală și adesea este interpretat à capella.

Soloul de chitară a fost adăugat pe parcurs pentru a-i oferi cântărețului o pauză. Arta interpretării totale, cântec, s-a creionat la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind încoronată mai apoi, în 1915, de baletul flamenco al lui Manuel Falla, numit El Amor Brujo. Începând cu anii ’50, tablaos (baruri cu tematică flamenco) i-au încurajat pe exponenții celor trei elemente să-și arate măiestria. Arta flamenco a devenit tot mai populară și, în cele din urmă, a devenit sursă de inspirație pentru alte arte, cum este de exemplu pictura. În acest sens, poate fi amintit excelentul portretist John Singer Sargent („Dansatoare de flamenco”), pictorul român Nicolae Tonitza (Tabloul expresionist în ulei „Flamenco”).

Flamenco a fost, este și va rămâne dansul prin care dansatorul exprimă durerea lumii prin grație și blândețe, prin forță și violență. Flamenco este un stil, o manieră, un fel de a trăi. Dar pentru a înțelege mai bine ce înseamnă flamenco trebuie neapărat să facem o vizită în Andaluzia, întrucât orice artă are în interiorul său o mare doză de inexplicabil. Arta se trăiește, nu se explică, iar pentru a trăi flamenco trebuie să mergem la el acasă. Mai ales că Andaluzia are ce na arăta, și ne limităm doar la a enumera următoarele locuri: Sevilla, Granada, Almeria, Cadiz, Huelva sau Malaga.

Powered By DT Author Box

Written by Ultramarin

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply